14
Aug 2017
Indemnizația lunară pentru creșterea copilului va fi plafonată începând cu luna septembrie 2017, conform modificărilor aduse de OUG nr. 55 din 4 august 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Valoarea maximă a acestui ajutor a fost stabilită la 8.500 de lei.
Până în 2016, indemnizația pentru creșterea copilului reprezenta 85% din media veniturilor nete lunare realizate de părinte în ultimile 12 luni anterioare nașterii copilului, dar nu mai mult de suma de 3.400 lei. Începând cu 1 iulie 2016 a fost eliminat plafonul maxim de 3.400 lei.
Începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017, prin modificările aduse de OUG nr. 55/2017, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.