03
Nov 2015
În data de 21.10.2015 s-a publicat în MO785 OUG 44 din 14 octombrie 2015 privind acordarea unor facilități fiscale. Facilitățile fiscale introduse de această ordonanță se referă la ștergerea tuturor penalităților de întârziere, precum şi a unei cote de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 inclusiv, şi administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Beneficiari: contribuabili persoane juridice și persoane fizice.
Condițiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ sunt următoarele:
- toate obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege (încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție etc.) până la data de 31 martie 2016 inclusiv;
- o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor de plată prevăzute la lit. a) stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale se stinge prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 30 iunie 2016, inclusiv;
- este stinsă prin orice modalitate prevăzută de lege o cotă de 45,8% din dobânzile datorate până la data stingerii obligațiilor de plată principale prevăzute la lit. a) și stabilite prin decizii comunicate după această dată (30 septembrie 2015), până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: “(2)Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:
(a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
(b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.”
- sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile de plată principale administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2015 și 31 martie 2016, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a penalităților de întârziere și a cotei de 54,2% din dobânzi, denumită în continuare cerere de anulare a accesoriilor;
- contribuabilul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;
- contribuabilul depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 30 iunie 2016, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Prin obligații de plată restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, se înțelege:
a) obligații de plată pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv;
b) diferențele de obligații de plată principale și accesorii stabilite prin decizie de impunere comunicate până la data de 30 septembrie 2015, inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;
c) alte obligații de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării la data de 30 septembrie 2015 inclusiv.
(2)Nu sunt considerate obligații de plată restante la 30 septembrie 2015, inclusiv:
a) obligațiile de plată pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 30 septembrie 2015, inclusiv;
b) obligațiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condițiile legii, la data de 30 septembrie 2015, inclusiv.
Sunt considerate restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, și obligațiile de plată care, la această dată, se află în oricare din situațiile prevăzute la alin. (2), iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de 31 martie 2016, inclusiv, înlesnirea la plată își pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.
Pentru detalii suplimentare referitoare la situațiile în care se acordă aceste facilități fiscale vă rugăm să ne contactați, întrucât problematica este mult prea diversă pentru a fi acoperită în acest spațiu.