Dorim să identificăm o persoană cu un nivel de inteligență și de pregătire profesională deosebit, aptă să se alăture echipei noastre de contabilitate. Dorim ca noul nostru coleg să poată contribui la susținerea clienților noștri cu expertiza și experiența acumulate. Dorim să descoperim pe cineva care va plăcea echipei noastre și care ne va plăcea pe noi. Credem cu convingere în diseminarea internă a cunoașterii și în transmiterea sa către clienți, astfel că este necesar să vă regăsiți în această abordare. Este obligatoriu să fiți proactiv, plin de energie și un bun coleg – pe scurt, să vă integrați culturii noastre organizaționale. Este de la sine înțeles că este obligatoriu să fiți un contabil calificat, cu un nivel de educație corespunzător descrierii și cu examenele profesionale trecute cu succes.
Activități
Veți lucra cu și veți raporta către echipa managerială, dar veți lucra și direct cu clienții alocați, la sediul nostru și uneori la birourile acestora. Este obligatoriu să fiți eficient/ă din punct de vedere tehnic și să aveți o experiență solidă în utilizarea computerului și a softurilor de contabilitate. Experiența anterioară în activitatea cu companii/grupuri de firme cu o cifră de afaceri semnificativă reprezintă un avantaj.
Veți putea controla progresele proprii, iar oportunități de extindere a responsabilităților profesionale vor fi oferite rapid celor ce demonstrează că sunt pregatiți și deciși în acest sens. Veți fi în contact direct și constant cu partenerii firmei și veți fi surprinși de nivelul de responsabilitate ce vi se va acorda.
Cautăm o persoană dedicată muncii în echipă. La început veți fi îndrumați de unul dintre seniorii echipei, iar în funcție de progresele demonstrate este posibil să vi se solicite să deveniți mentor sau îndrumător pentru juniori. Veți putea să influențați abordările celorlalți și este nevoie să puteți percepe o lucrare sau o activitate trasată pe întreg parcursul său, de la început și până la finalizare, atât prin prisma eforturilor proprii, cât și ale celorlalți colegi implicați.
Clienții noștri
Ne bucurăm de încrederea unui spectru variat de clienți, fie ei firme mici, fie companii multinaționale și am dezvoltat relații profesionale strânse cu aceștia. Prin urmare, noul membru al echipei noastre trebuie să fie un bun comunicator, care să se identifice cu problemele și aspirațiile clienților noștri.
Dacă vă regăsiți în elementele menționate mai sus, vă rugăm să aplicați pentru acest post. Doar candidații selectionați vor fi contactați în vederea susținerii unui test de cunoștințe profesionale ca primă etapă a interviului.
Valabilitate anunț: permanent